Ce faci cu bucata aia de pizza?

Ce faci cu bucata aia de pizza?

…o aruncăm sau facem un act caritabil cu ea? Mă rog, cam așa ar suna o discuție ipotetică legată de ultima felie de pizza pe care nu o mai mănâncă nimeni după ce s-au ghiftuit. Nu crezi? Ia citește mai jos despre proiectul care tocmai mi-a captat atenția zilele trecute:

La nivel mondial aproape o treime din producția de alimente se pierde. Peste 5 milioane de tone de alimente ajung în fiecare an în gropile de gunoi din România. Și nu vorbim doar de resturile din restaurante, ci și de ce nu se vinde în magazine sau ce aruncăm din frigider. La nivel de capitală europeană ce ne considerăm fiecare bucureștean generează în medie un kilogram de gunoi în fiecare zi. Cumpărăm prea multă mâncare care se strică. Sau suntem prea pofticioși la restaurant și comandăm un pic mai mult decât ne putem îmbuiba.

Lanțurile mari de magazine precum Kaufland sau Mega Image au politici comerciale sau de sustenabilitate pentru a preveni expirarea produselor. Sau pentru a putea dona o parte din alimentele ce riscă să expire. Dar ce pot face restaurantele? Adică ce fac cu ultima ta felie de pizza? Cum pot transforma felia aia de pizza în ceva ce poate ajuta comunitatea?

Noi, oamenii din comunicare/marketing/publicitate șamd, dăm anual o grămadă de bani pe achiziția de poze pe care să le folosim în social media, în tipărituri, websiteuri… sau chiar bloguri 😉. Eh, ce legătură e între felia de pizza și pozele de care vorbeam? E fix asta:

De ce mi-a plăcut ideea? Pentru că cei de la Pizza Hut, cu ajutorul MullenLowe, au făcut un lucru creativ și, cel mai important, extrem de simplu. Și pentru că probabil au făcut asta fără a avea un buget important în spate, doar cu resurse interne. Fiecare poză astfel obținută poate fi vândută de mai multe ori pe sume de minim 2-3 dolari. În toată lumea! Și pentru că toți banii astfel obținuți vor merge către Hospice Casa Speranței ce oferă sprijin gratuit pentru copii și adulții cu boli incurabile din România.

Așa că, dacă ești în căutare de poze frumoase, aruncă-ți un ochi aici. Poate și cumperi câteva 😉

Pentru mai multe informații despre proiect click pe logo-ul de mai jos.

9

No Responses

Write a response

%d blogeri au apreciat: